duminică, 30 noiembrie 2014

Trufe de ciocolată cu carob (pentru copii) - fără nuci și curmale


        Nu am mai scris de multișor pe blog, ce-i drept. Am revenit cu o rețetă ușoară, mai mult de dragul copiilor. Vă invit să o faceți împreună cu ei ca pe o activitate distractivă. Copiii adoră să o ajute pe mami în bucătărie, să se mozolească, să combine tot felul de texturi și culori. Noi ne-am distrat fantastic preț de vreo juma' de oră, cam cât a durat toată bucătăreală. 
       Aceste trufe, pe lângă faptul că sunt tare delicioase, sunt și foarte sănătoase. Lejere, moi, se topesc în gură. Fulgi de ovăz, avocado, carob, miere, ulei de cocos sunt ingrediente foarte potrivite, zic eu, pentru gustarea unui copil, de ce nu și pentru mic dejun...
       Din cantitățile prezentate au ieșit în jur de 20 de trufe. Fii' mea le-a mâncat foarte bine, aproape pe toate, în 2 runde ( eu vreo3-4, ta' su și el vreo 2- atât am apucat). Mami, adică eu, foarte relaxată, chiar dacă era în jur de 6 după - amiaza, știam că poate să mănâce câtă ciocolată dorește ( carobul  nu agită și nu dă insomnii ca și cacaua). Vă asigur - sunt delicioase!

Rețeta 

1/2 de avocado
3 linguri carob ( pudră de roșcove)
3/4 cană de fulgi de ovăz ( transformați în făină)
2 linguri ulei de cocos
1 lingură de îndulcitor ( sirop de agave, zahăr de cocos, sirop de arțar, miere)
1 păstaie de vanilie (semințele)
un praf de sare neiodată ( roz de himalaya)
1 - 4 lingurițe de apă

Cum aș face eu a 2 a oară? Pentru că prima dată n-am procedat cum trebuie vă zic varianta cea mai bună. Întâi scoatem pulpa de avocado, o punem în food processor ( lama în S ), apoi adăugăm îndulcitorul, carobul, uleiul de cocos topit, vanilia, sarea și procesăm până se transformă totul într-o cremă . Apoi adăugăm făina de ovăz puțin câte puțin. Făina de ovăz o obținem râșnind fulgii de ovăz ( am folosit o râșniță pentru cafea, zahăr, etc.). Dacă e nevoie adăugăm și apă, câte o linguriță, până se leagă, devine totul o pastă, dar nu prea moale. Apoi o transferăm într-un recipient și dăm la rece , la frigider câteva ore, până a doua zi (eu am făcut într-o zi compoziția , iar a doua zi m-am jucat cu Măriuca mea, făcând bombonele).  Dacă e foarte moale mai reglăm cu făină de ovăz. Pasta trebuie să se lege dacă o punem în palme. Dacă ne grăbim se poate băga și în congelator. După ce s-a mai legat compoziția , începem să formăm bile, bomboane, mingiuțe, pe care le tăvălim prin carob. Le dăm la rece sau le mâncăm în timp ce le facem și mai oprim câte una și pentru tati și mami....

* Carobul sau pudra de roșcove este un foarte bun înlocuitor pentru cacao. Diferă un pic la gust. E mai dulce și mai aromată. Plus că nu are cofeină. Mie mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc. Fata mea e și ea un pic reținută. Tocmai de aceea când folosesc carob , adaug cât mai multe arome (scorțișoară, vanilie, un pic de sos de soia) , să -i ascund gustul ușor diferit. Nu tot carobul este la fel. Eu am încercat câteva și doar 2 tipuri pot spune că m-au convins. Este unul - biovegan parcă scrie pe el, la cutie, iar altul este cel de pe driedsfruits, certificat bio/agricultura ecologică, care este într-adevăr delicios. Deci , dacă nu vă place din prima, schimbați marca, până găsiți unul să vă placă, + că gustul trebuie educat puțin câte puțin.
* Avocado trebuie să fie copt . Mai ales când îl folosim la dulciuri. Dacă nu e copt, va da un gust amărui, acru, un gust verde ca să -i zic așa... Foarte rar găasești avocado copt la piață, dar nu-i nici o tragedie. Îl alegi și îl pui acasă într-o pungă de hârtie cu 1 banană și / sau 1 măr și în 3-4 zile se va coace. Când e copt , avocado e moale mai ales la vârf. Aveți grijă să nu-l lăsați prea mult să se înnegrească.
* Pentru început folosiți  ingredientele pe care le găsiți, la prețuri cât mai accesibile. Oricum dulciurile făcute de noi, cu ingredientele la vedere, fără a fi neapărat bio, sunt mult mai sigure decât orice dulce din supermarket. Pe măsură ce descoperiți tipul acesta de dulciuri, veți vrea din ce în ce mai mult ca și ingredientele să fie mai bune, așa că veți începe să alegeți variantele bio/ certificate ecologic, variantele raw, un pic mai scumpe, dar mai concentrate. Se găsesc și pe internet.
* Recomand acest gen de dulciuri la gustarea de după-amiază sau la micul dejun cu o cană de lapte ( de cocos).


Spor!






vineri, 1 august 2014

Cătinadă (în loc de limonadă)


                     Wow! Făcută azi, postată azi! Încep să mă uimesc! Mda, știu e o simplă rețetă de suc și e simplu de scris. Așa-i ! Dar la mine cel mai greu e să deschid laptop-ul și să mă apuc de treabă, decât scrisul propriu-zis. Mai ales că acum o să dau și un copy - paste despre proprietățile cătinei... Un suc care te face să tot îl bei, exact ca cele îmbuteliate la 2 l și acidulate de la magazin... Dar mult mai safe, benefic, bei fără stres. Înviorător, te răcorește și te hidratează instant. I-am dat și lu fii' mea să guste și nu i-a plăcut. Dar tot am păcălit-o . I l-am strecurat (sîc ! nu știe că nu i-am mai spus...) într-un suc făcut dinainte din morcovi, măr și piersici pe care l-a băut pe nerăsuflate....Nu i-a plăcut gustul de cătină pentru că nu-i obișnuită, se aștepta la un alt gust, văzându-l portocaliu, a crezut că-i suc de portocale...Cătina este un pic astringentă și are un miros și gust un pic înțepător , altfel, aparte. Îmi place această băutură că nu necesită lămâi, cătina fiind deja acrișoară, și așa putem folosi ceva autohton în locul fructelor importate.
        
             După cum v-am promis , un scurt copy - paste de pe Wikipedia despre ginsengul românesc:
"Cătina albă, cunoscută īn unele părți și sub numele de cătină de rāu sau simplu cătină (nume științific Hippophaë rhamnoides L.), este un arbust foarte ramificat și spinos care crește în România începând din nisipurile și pietrișurile litorale până în regiunile muntoase, alcătuind uneori crânguri și tufișuri destul de întinse.
Cătina albă se utilizează deopotrivă în industria alimentară, în silvicultură, în farmacie dar și ca plantă ornamentală. Fructul de cătină conține de două ori mai multă vitamina C decat măcesul și de 10 ori mai mult decat citricele. În fructele coapte conținutul depășește 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente în fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regăsim celuloza, betacaroten (într-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc."
           Apropos de vitamina C conținută de cătină, Maria (fii'mea -3, 4 ani) mi -a pus o întrebare la care și-a găsit singură răspunsul. După ce i-am dat sucul și l-a refuzat, mi-a cerut apă pe care i-am pus-o în aceeași cană în care fusese și sucul. Cu toate că am clătit-o, fiind de plastic , cana a păstrat mirosul de cătină, acel miros specific pe care îl are. Și după ce a băut apa, mă întreabă a ce miroase cana? Zic - A ce miroase? Ea- Păi, aaa, aaa, a vitamina C.  Bling !!!!! Copiii aștia !!!! Ce asocieri fac!!!! (i-am mai dat vitamina C picături când era mai mică). Ca să vezi !
Rețeta
8 - 10 linguri de cătină (a mea a fost congelată)
4 linguri de miere
1-2 cm ghimbir (opțional)
1, 5 l de apă plată / de izvor/ filtrată
Blenduim toate ingredientele cât mai bine ( Eu am folosit functia de whole juice de la blendtec). La început punem doar jumătate din cantitatea de apă. Strecurăm totul printr-o sită /strecurătoare. Adăugăm restul de apă, gustăm și o reglăm de dulce, concentrație (apă) după cum ne place. Eu am vrut-o mai soft, am pus doar 8 linguri de cătină la 1,7 l de apă. Vă recomand să o păstrați la rece, dar să o consumați la temperatura camerei, chiar și vara. Știți povestea falsă cum că lichidele reci ne răcoresc...Se păstrează la frigo nu mai mult de 2 zile, ideal 1 zi.
Spor!

joi, 31 iulie 2014

Înghețată de vanilie din lapte de cocos




      

          O alternativă fără lactoză, fără frustrări, fără remușcări ! (Iar am întâlnit un copil de vreo 3 anișori cu alergie la laptele de vacă, la cel de capră nu - și i-am propus și variantele vegane). O înghețată fină, savuroasă și bineînțeles răcoritoare. Rețeta e de aici http://rawzbonbons.blogspot.ro/2014/07/frisca-de-cocos.html, adică frișcă de cocos congelată. Am adăugat și turmeric pentru o tentă ușor gălbuie....de vanilie. Am decorat-o cu flori de  ciocolată raw ușor mentolată, zmeură și cakepops amaretto. Deci, înghețata era și ea p-acolo...:))).
Am combinat-o și cu înghețată de zmeură
 


 


Spor!

Tartă cu cremă de vanilie și zmeură

            
  

                      Mi-e dor de tartele cu cremă de vanilie și fructe din cofetăriile tradiționale ! Sunt preferatele mele, pe lângă eclere. Nu am mai mâncat de ceva vreme bună. Dar aceste tarte raw-vegane pot satisface această poftă și pot păcăli pe oricine. Vă spun , crema este fină , parfumată și aerată, crusta crocantă, dulce -acrișoară, iar zmeura completează totul foarte delicat. Dar nu o spun numai eu. Uitați ce-mi scrie o consumatoare raw-vegană din Constanța, L. B. , citez - "Tatiana, nu stiu cum sa incep. Nu vreau sa intelegi ca te flatez, nu as avea de ce sa o fac! Dulciurile tale sunt...speciale...si asta intr-un mod cat se poate de gustos! In primul rand, sunt fine. In al 2-lea rand, sunt aromate. De aratoase, nu mai are sens sa mai vorbim. Dulciurile tale au o cremozitate...nu stiu cum sa ii zic...diferita de cea a altor dulciuri de la cofetariile raw, celebre. Dulciurile tale sunt ACELE dulciuri cu care pacalesti un Sugar Addicted ca sunt prajituri cat se poate de "normale", luate de la cofetaria din colt. Sunt echilibrate, nu sunt prea dulci, nu sunt fade, dar nu au nici gust de ce au ele inauntru. Repet, e foarte usor de pacalit cu ele. Initial am crezut ca e de "vina" aparatul-minune. Acela ajuta mult, faciliteaza muuult, dar ale tale au si altceva in plus. Ceva divin, ceva ce nu poate fi descris in cuvinte, ci doar savurat! Iti multumesc! P.s. Va trebui sa imi dezvalui cu ce crema era umpluta tarta cu zmeura. Era divina!!!! Si fiiiina!!!"......aș completa că acel ceva cred că vine din pasiune, relaxare, hobby, plăcere.
Deci, nu mă credeți pe cuvânt!!!

Rețeta

6 tarte, forme de silicon normale

Crusta -  150 g nuci românești
                50 g fulgi de cocos
                 1/4 cană de stafide albe
                 6 curmale fără sâmburi mărunțite
                 vanilie
                 un praf de sare


Crema - frișcă de cocos de aici http://rawzbonbons.blogspot.ro/2014/07/frisca-de-cocos.html

Zmeură pentru decor


Pentru crustă procesăm într-un food processor (lama în S) nucile cu fulgii de cocos până devin aproape făină, apoi adăugăm stafidele, curmalele și restul. Atenție la nuci, le verificăm una câte una să nu mai aibă vreo coajă scăpată (de câte ori am verificat am găsit, și curățate de mine /mama și cumpărate), să nu stricați toată compoziția și aparatul. Procesăm până se leagă, dacă nu , adăugăm 1-2 linguri de apă. Eu am procedat altfel cu Blendtecul - am făcut întâi făină nucile cu cocosul, separat în twister am făcut stafidele și curmalele pastă, apoi le-am amestecat pe toate într-un castron cu lingura / mâna, până devin o cocă lipicioasă, ușor de modelat. Distribuim coca în mod egal în forme și presăm până ia formă de tartă. Eu m-am ajutat de o sticluță mică să pot să tasez /presez uniform și să formez marginile de deasupra cât de cât uniforme și aspectuoase (răbdare !!!). Dăm formele la congelator câteva ore pentru a le scoate mai ușor, apoi le umplem cu crema de vanilie - frișca de cocos în care am adăugat turmeric pentru a obține o culoare ușor gălbuie, asemănătoare cu cea din cofetării. Decorăm cu zmeură și servim pe loc. Dacă le punem la frigider crema se va mai întări . Dacă vă săturați cu una-două, restul le congelați chiar în ziua în care le-ați făcut.



Spor!











 

Frișcă de cocos



              O rețetă pe cât de simplă, pe atât de delicioasă.  Ingredientul principal și majoritar este laptele de cocos gras de la cutie. Lapte pe care o să-l găsiți și în supermarketuri și la plafare și în magazinele online. E de preferat să alegem variantele cele mai curate , adică doar nucă de cocos și apă, cele din supermarket de la raionul de produse asiatice având alte câteva ingrediente în plus , cam necunoscute.... dar mai facem și compromisuri. Este o rețetă foarte ușor de făcut, foarte lejeră și foarte gustoasă. Înlocuiește cu succes frișca din smântână, dar și pe cea așa zisă vegetală. Ce facem cu ea? O putem mânca așa pur și simplu sau cu fructe,  o transformăm în înghețată punând-o la congelator, umplem cupcakesuri cu ea sau tarte, ornăm prajituri și torturi.
Rețeta
1 cutie de lapte de cocos
1-2 linguri sirop de agave /miere
1-2 linguri de esență de vanilie
un praf de sare
Mai întâi punem laptele la frigider . Cum facem rost de lapte de cocos îl și băgăm la frigider. Nu se știe când avem nevoie de el. Trebuie să stea cam 12 ore la frigider să se separe partea densă de cea lichidă. Avem nevoie doar de cea densă. Desfacem cutia și scoatem doar partea cremoasă  fără pic de lichid. Cu cât are mai puțin lichid cu atât va fi mai fermă. O punem în paharul blenderului, adăugăm și celelalte ingrediente și procesăm până la încorporarea acestora și întărirea cremei, cam 2-3 minute. Eu am folosit blenderul vertical. Potrivim de gust și dăm la frigider, se va mai întări. Apoi putem să o folosim în fel și chip, chiar să o și colorăm.




               http://rawzbonbons.blogspot.ro/2014/07/inghetata-de-vanilie-din-lapte-de-cocos.html




               http://rawzbonbons.blogspot.ro/2013/09/cupcakes-din-ciocolata-cruda-umplute-cu.html



                http://rawzbonbons.blogspot.ro/2014/07/tarta-cu-crema-de-vanilie-si-zmeura.html








Spor!

marți, 22 iulie 2014

Înghețată de afine cu lapte de cocos

              Cum am ajuns la înghețata asta? De nevoie....Am luat cutia de lapte să fac frișcă și când am desfăcut-o tot laptele era omogenizat, iar deasupra era unt de cocos întărit bocnă. Nu puteam să fac nimic din ce îmi propusesem, așa că i-am pus alt gând. Și așa a ieșit ce a ieșit.....o înghețată super delicioasă, cremoasă și totuși lejeră.

Rețeta
cam 10-12 porții

1 cutie lapte de cocos întreagă (eu am avut Biona)
2 mâini bune de afine
sirop de agave după gust (4 linguri)
2 linguri de suc de lămâie
vanilie
un praf de sare
 Blendăm toate ingredientele. Gustăm, asezonăm...Laptele e destul de gras, nu mai e nevoie să adăugăm ulei de cocos. Iese cremoasă, onctuoasă. Vă recomand să strecurați compoziția printr-o sită deasă /strecurătoare, să obțineți o înghețată mai fină. Eu așa am procedat cu cele de vișine și de cireșe pe care le-am mai făcut, cu asta nu și regret. Fooarte bună, răcoritoare!

Rețetă bonus :  Înghețată de vișine cu iaurt  -  3 iaurturi grecești mici 10 % grăsime, 300-500 g vișine, îndulcitor stevia rebaudiana -blender, strecurat și congelat.
 Spor!

vineri, 18 iulie 2014

Bomboane de ciocolată umplute cu zmeură

                  O rețetă de sezon pe care am făcut-o vara trecută. Zmeura e perfectă așa - pură și simplă , proaspătă , direct din natură. Dar când e îmbrăcată în ciocolată devine un desert perfect pentru momentele acelea când tânjim după ceva dulce, mai ales dacă suntem la dietă. Ușor, dulce - acrișor, îl puteți oferi și copiilor, de ce nu? dar în doze mici.
 
 
                
Rețeta :
 
 
100g unt de cacao
1-2 linguri de cacao
1-2 linguri de miere / sirop de agave
un praf de sare roz de himalaya (sau sare neiodată)
un praf de scorțișoară
vanilie
zmeură
 
Topim untul de cacao pe baie de aburi, cu grijă să nu depășească 40 de grade. Îl amestecăm cu restul ingredientelor, mai puțin zmeura. Batem bine amestecul cu un tel sau în blender, până la omogenizarea completă. Punem puțin din cantitate în forme (eu am ales inimioare), apoi câte o zmeură și apoi umplem cu ciocolată. Le punem în frigider la început , peste 30 de minute la congelator să grăbim întărirea și să le scoatem mai ușor din forme.
Vă las câteva ponturi pe care le-am aflat și eu după multe rețete de ciocolată , inclusiv aceasta.
* Dacă folosiți telul , e bine ca mierea să fie lichidă.
* Dacă folosiți zahăr de cocos, râșniți-l înainte.
* Toate ustensilele să fie uscate, fără nici o picătură de apă.
* Toate ingredientele să fie la temperatura camerei, orice ingredient rece, de la frigider va întări foarte repede ciocolata și nu mai puteți lucra cu ea.
* Compoziția trebuie omogenizată foarte bine, de aceea vă sugerez blenderul , pentru că altfel, după ce puneți ciocolata în forme , ingredientele au tendința să se separe, untul de cacao ridicându-se la suprafață.
* Nu vă grăbiți să puneți ciocolata la rece pentru că va prinde o pojghiță albicioasă, mai ales dacă în urma folosirii blenderului compoziția s-a încălzit mai tare. Așteptăm un pic să se mai răcească și apoi o punem la frigo - congelator.
* Pentru copii înlocuiți cacaua cu carobul sau jumătate cacao -jumătate carob.
* Dacă ingredientele sunt raw, calitatea produsului final e cu totul alta - muuult mai bună; se schimbă atât gustul cât și valoarea nutrițională.
 
 
 
 
 
Spor!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

vineri, 11 iulie 2014

Prăjitură cu vișine și vanilie





                   Atunci când apar vișinile mai toată lumea face acea prăjitură cu blat de chec și vișine care este foarte răcoritoare, un amestec de dulce acrișor, pufoasă și gustoasă. Cine dorește alternative fără ouă și grăsimi animale poate apela la  această prajitură în varianta raw-vegană….și mai aromată, dulce – acrișoară, îmbogățită cu turmeric , un condiment care nu trebuie neglijat. Nu voi intra în prea multe detalii, dar trebuie menționat – pentru cine nu știe - că turmericul este un foarte bun antioxidant, antiinflamator, conține niveluri mari de fier și mangan, un bun protector cardiovascular, are capacitatea de a lupta împotriva dezvoltării și extinderii celulelor canceroase, întărește sistemul imunitar, regenerează ficatul, ajută și la slăbit, bun în alimentația copiilor – diluat în lapte (1-2 lingurițe la un pahar cu lapte) ajută la ameliorarea tusei iritative, antialergic. Așa că nu ezitați să-l folosiți . Se găsește la plafar, în super-market. Este sub formă de pudră , colorează intens în galben, iar o cantitate prea mare are un gust ușor iute, înțepător.
                  Eu vă propun unul din multiplele preparate în care puteți să-l folosiți, și anume această prăjitură care promite a fi răcoritoare, savuroasă și bineînțeles delicioasă.

Rețeta:

tavă dreptunghiulară de 25 cu 21 cm – 9 -12 porții

Blat:    200 g migdale
            200 g curmale fără sâmburi mărunțite
            vanilie
            un praf de sare


Crema:    250 g caju pus la hidratat
                 ½ cană apă
                 ½ cană ulei de cocos + 3 linguri (cam 150 ml)
                  4 linguri de miere
                  vanilie – semințele de la 1 păstaie sau 1-2 lingurițe de esență
                  1 linguriță de turmeric                                                                      
                  un praf de sare
                  300 g vișine fără sâmburi



Pentru blat punem totul în food processor (lama în S) și măcinăm până se leagă; adăugăm câte 1 lingură de apă dacă e nevoie. Punem coca obținută în tavă.
Pentru crema punem toate ingredientele în blender , exceptând vișinele. Procesăm până devine ca o smântână mai groasă. Reglăm de arome. Turnăm crema în tavă peste care punem vișinele . Băgăm la congelator până a doua zi sau până se întărește bine. Scoatem tava din congelator, așteptăm 5 minute, scoatem prăjitura din formă, o lăsăm 5-10 minute și apoi o tăiem în forma dorită. Eu am tăiat-o în 12 bucăți. Presărăm fulgi de cocos deasupra să imităm zahărul pudră.  O păstrăm la frigider dacă o consumăm în 3 zile sau la congelator  pentru când ne e poftă.



Spor!

miercuri, 9 iulie 2014

Înghețată de vanilie cu stafide, rom și bucăți de ciocolată





                 Aroma, aroma, aroma ta….
                Am plecat de la o idee și am ajuns la cu totul altă rețetă. Știți înghețata aceea de la o firmă cunoscută care începe cu B… de vanilie cu rom și stafide? Într-o perioadă îmi plăcea foarte tare și cu gândul la combinația asta am zis să o reproduc în varianta raw-vegană. Zis și făcut, dar am realizat după ce am pus stafidele la înmuiat că nu o să iasă la fel cu cea de la care a pornit ideea. De ce ? am observat că stafidele mele, singurele pe care le aveam la îndemână, erau albe, și pentru un contrast frumos trebuiau unele brune, știți voi  - vanilie albă cu stafide negre - așa că pentru un plus de culoare am adăugat și bucățele crunchy de ciocolată ….și uite așa a ieșit o cu totul altă rețetă. O înghețată lăptoasă, cremoasă, aROMată…și crocantă. Sigur o să vă placă – numai ce veți simți aROMa că vă gâdilă nările și vă va stârni poftele…  Mănânci și iar mănânci…mmmm….nu prea e de bine sau o fi?
 

 

Rețeta :



2-3 linguri de rom / esență de rom (după gust)

4  -6 linguri de stafide albe

50 g de ciocolată neagră raw făcută sau ciocolată neagră 80 % cacao

 

             !!! Mai întâi  punem bolul aparatului de înghețată la congelator cam 24 ore  - ideal.

             Într-un bol punem stafidele la înmuiat cu apă cât să le acopere și 1 lingură de rom, cam 30 de minute sau până se umflă, semn că s-au hidratat și sunt moi , îmbibate cu rom. Se pregătește frișca din caju cu lapte de cocos după indicațiile din rețeta menționată la care adăugăm 1-2 linguri de rom /esență de rom. De data aceasta eu am folosit ca îndulcitor xylitol și ștevia rebaudiană lichid. Apoi se adaugă stafidele și ciocolata mărunțită (cu mixerul sau cu cuțitul, eu am lăsat bucăți și mai mari și mai mici). Rețetă de ciocolată raw, am mai menționat -o în postările de pe blog. Amestecăm și dăm compoziția la rece, la congelator cam 1 oră. Eu am folosit aparatul de înghețată și acolo menționa lucrul acesta , să punem compoziția de înghețată la congelator cam 4 ore înainte să o băgăm în aparat. Eu am lăsat –o doar 1 oră , cât am mâncat ceva și am citit instrucțiunile aparatului de înghețată. E prima dată când îl folosesc. Și a fost suficient. Scoatem bolul aparatului din congelator, îl montăm, îl pornim și apoi turnăm compoziția de înghețată în el , în timp ce merge. După vreo 10 minute s-a legat, dar am lăsat-o cam juma’ de oră să se întărească mai bine. L-am oprit pentru că nu mai putea să învârtă – deci se întărise suficient. Înghețata se poate mânca pe loc. De fapt, asta e și ideea – folosești aparatul atunci când vrei o înghețată rapidă, fără să aștepți ore – peste noapte - să congeleze. Ce rămâne e de preferat să se păstreze la congelator în forme / porții individuale decât într-un singur recipient mai mare. Asta pentru că se va întări prea tare și dacă vrem să servim o parte din ea trebuie să așteptăm să se înmoaie un pic să putem să luăm frumos cu lingura, iar restul să îl punem iar în congelator – e de preferat să evităm acest  îngheț - dezgheț. Se strică  calitatea produsului și nu mai este sigur nici pentru sănătatea noastră. Dacă nu avem aparat de înghețată , putem turna compoziția direct în forme de înghețată pe băț sau în forme de silicon (se scot mai ușor).

 

Spor!

 

 

 

 

 

 

 


marți, 1 iulie 2014

Înghețată cu banane și ciocolată


           Vă bombardez cumva cu rețete? Sau mai degrabă cu înghețată? Mai ales după o lungă pauză pe blog? Se vede că am luat vacanță !!! Și am atâtea rețete de povestit ! Tocmai d' aia vă copleșesc, sunt o grămadă care își așteaptă rândul neliniștite . Cred că asta-i ultima rețetă de înghețată cu banane, voi trece la cele cu lapte de cocos. Ce n-am făcut vara trecută nici o înghețată, dar vara asta cred că voi compesa, mai ales că mi-am luat și un aparat de făcut înghețată ! Sper să nu-mi piară entuziasmul prea repede! :)))
 
Rețeta
 
7 porții
 
3 banane bine coapte
3 linguri ulei de cocos
1-2 linguri miere
vanilie
un praf de scorțișoară
1 -2 linguri de cacao
 
*3  -5 linguri de unt de arahide (opțional)
 
Blenduim toate ingredientele și apoi drumul bine cunoscut -  în forme - congelator. Eu am făcut ambele variante, iar cea cu unt de arahide e nemaipomenită. Bineînțeles că am pus cantitățile maxime pentru o aromă mai puternică.
Aștept păreri și comentarii cu reușitele voastre.
 
 
Spor !














Înghețată de banane cu unt de arahide

                       


 

                      Există 3 tipuri de înghețată raw-vegană, după tipul de ingredient -  bază folosit :  1.   banane / avocado, 2. lapte de cocos, 3. nuci. Eu pot să spun că le-am experimentat pe toate, iar cea cu lapte de cocos este cea mai cea. Dar să epuizăm combinația cu banane. De data aceasta am ales duetul de banană cu unt de arahide. Mmmm.....este super-mega-delicios. Dar știți deja acest lucru....sigur ați mâncat banană felii unse cu unt de arahide sau de migdale și cu semințe de cânepă sau de chia  - un deliciu. Normal, combinația asta înghețată n-avea cum să fie altfel, decât super -mega... O înghețată cremoasă, consistentă, savuroasă. O recomand ca și gustare , e mai consistentă decât o înghețată obișnuită. Chiar dacă nu-i 100% raw-vegană i-am dat o șansă să apară pe acest blog , șansă pe care știu că mulți dintre voi i-o acordați la rândul vostru. Dacă copiilor voștri  le plac bananele (Maria nu le suportă), go for it !!!

 


 
Rețeta 

6 bucăți 

3 banane bine coapte
3-5 linguri de unt de arahide
3 linguri ulei de cocos (opțional)
vanilie 
1-2 linguri miere


Toate ingredientele le procesăm în blender pe funcția de  înghețată sau într-un robot de bucătărie (lama în S). Eu am folosit 5 linguri de unt, 2 linguri de miere, îmi place varianta mai concentrată. Dar folosiți primele măsuri și apoi gustați, dacă este cazul mai adăugați câte 1 lingură, după gust.  Apoi  turnăm compoziția în forme și le punem la congelator toată noaptea. Se scot din forme după ce le-am scufundat în apă fierbinte timp de 5 secunde. Repetăm dacă se opun. 
* Atenție la untul de arahide ! Dacă -l cumpărați, arahidele să fie în proporție de 90 și ceva %. Cu cât proporția este mai mare cu atât e mai adevărat. Și fără zahăr , bineînțeles. Eu mi-l fac singură din arahide prăjite. Se poate face în food processor  - cel cu lama în S.
* Atenție la alergia la arahide, în cazul copiilor !!!!
* În locul untului de arahide se poate folosi unt de migdale, dar cu alt gust, sau unturi raw. 
* Se poate face și cu banane congelate.

Spor !













Înghețată de banane și căpșuni - popsicles




                    "Ouououoou, e vară-vară, e soare afară / Ouououoou, e vară-vară iară. " Așa m-am trezit fredonând când am început să scriu această rețetă. Cine își mai amintește de versurile astea ? De Genius ? Mmmmm.... nu-mi ziceți că sunt prea bătrână, mai degrabă am o memorie bună. :)) Vară, vară și cum să ne răcorim mai bine ??? Cu o baie în mare (sâc pentru că am marea foarte aproape) sau hai și la piscină / ștrand merge, și cu înghețată bineînțeles !!! Bine, unii ar zice și c-o bereee!!! Fie , dar mai cu măsură ! :))). Pentru cine vrea să profite de abundența fructelor din acest sezon cât mai mult timp și în cantități cât mai mari , iată  o modalitate de a combina utilu' cu deliciosu' ....:))) Așa că orice smoothie îl puteți transforma în înghețată (reducând cantitatea de lichide). Orice amestec de fructe sau de fructe și legume pe care îl transformați într-un nectar puteți să și-l congelați și gata -i înghețata. Sunt ideale pentru copii, făcându-i astfel să consume cantități de fructe / legume pe care de altfel le refuză.
                 Astă vară eram la o clătitărie în Mamaia (cea de la Victoria) - nu-mi plac clătitele așa de tare,  cred că mănânc una sau 2 maxim pe an , dar astea sunt cred cele mai bune. De ce sunt ele mai speciale? Pentru că durează ceva până le face, nu se grăbesc să aibă vânzare multă, ci au grijă să iasă cum trebuie. Lumea nu se îngrămădește pentru că durează mult și cum e românul frustrat că stă la coadă pentru o amărâtă de clătită, renunță repede....oricum, sunt cele mai bune, tacticoase, pufoase, făcute cu grijă , fără grabă, deci merită așteptarea. Anyway , stând și așteptând clătita, vine o mămică să cumpere înghețată pentru copii (clătite nu putea că avea alergie la lapte copilu') și se tot plângea că al ei suferă că nu poate aia, nici d' aia și că asta mic poftește și că înghețata din fructe este singura opțiune pentru ei, și că sunt nevoiți să-și facă stoc de înghețată de fructe pentru o perioadă mai mare ca să aibă copilu' ce savura în extra-sezon.  M-am uitat , am ascultat și am încercat să -i sugerez alternative, așa mai vag, dar nu era nici cel mai bun moment , nici persoana receptivă, deocamdată, și am renunțat. De fapt femeia vroia doar s-o ascult, s-o înțeleg , nu să -i ofer soluții salvatoare. Ok !!! Dar totuși mă gândeam dacă am avea acces la informație sau dacă am fi un pic mai deschiși la ce vine de la unu' de la altu'  - informații, gânduri, sugestii -și le-am filtra , sigur am fi mai bogați un pic și ne-ar ușura existența. Zic și eu ! Câte soluții și rețete care mai de care mai gustoasă, fără a frustra copilu', există, dar trebuie uneori să ne deschidă cineva ochii. Mulți se miră când aud de lapte de migdale, de exemplu, și se întreabă - Cum? Tu poți să bei așa ceva? Sau îi dai și copilului așa ceva??? -, dar nu știu că pentru unii această variantă de "lactate" (fără lactoză) este singura variantă satisfăcătoare, benefică, dar și delicioasă, sănătoasă sau pur și simplu este o variantă . Și sănătoasă pe deasupra ! Dar experiența mea cu laptele de migdale este o altă poveste. O veți afla pe viitor.



Rețeta
8 bucăți
2 banane bine coapte
2 mâini de căpșuni
2 -3 linguri de unt de cocos / ulei de cocos
vanilie
2 - 3 linguri de miere
praf de sare

Mărunțim fructele și punem totul în blender. Procesăm până devin spumoase, ca un smoothie. Turnăm compoziția în forme pentru înghețată și dăm la congelator peste noapte. Așa suntem siguri că nu rămânem cu bățul în mână dacă am încerca să le scoatem prea repede. Trebuie să avem răbdare .  A doua zi le scoatem din formă ținându-le cam 5 secunde în apă caldă / fierbinte. Tragem cu putere. Dacă ne rezistă, le mai scufundăm încă o dată. Le putem mânca imediat sau și mai gustos le îmbrăcăm în ciocolată. Rețeta de ciocolată  o găsiți  aici : http://rawzbonbons.blogspot.ro/2013/09/inghetata-banane-imbracate-n-ciocolata.html 
Sunt delicioase, copiii le vor adora. Plus că putem să facem ce combinații de fructe ne / le plac.
  * Dacă vreți o înghețată rapidă folosiți fructele congelate la care adăugați toate celelalte, înlocuind uleiul de cocos cu lapte de cocos / migdale. Le puneți în robotul de bucătărie (lama S), dacă nu aveți un blender puternic, și procesați până devin o pastă cremoasă și totuși fermă. Sau fructe proaspete + cuburi de gheață într-un blender puternic.
Spor !




duminică, 29 iunie 2014

Tiramisu la pahar





                        Cafea sau cacao? Nici una nici cealaltă, ar spune unii dintre voi. Nu beau cafea, nu sunt fun, îmi place mirosul și gustul, dar nu mă atrage s-o consum zilnic , nici măcar ocazional. Poate unde mi se face rău instant dacă beau una fie ea cât de mică, uneori nu suport nici mirosul, atât de grav e. Dar în deserturi o accept, o ador, mă întărâtă. Dar cu cacaua e altă poveste....o iubesc ! Cu moderație o consum fără nici o problemă, deocamdată. Sunt unele persoane care o contestă vehement, dar în același timp sunt mari consumatori de cafea !!!!! Din punctul meu de vedere cafeaua este mult mai nocivă, mai ales dacă este consumată zilnic (deja este drog). Oricum fiecare alege ce-i priește și ce-l fericește, ca să zic așa.
                      Acest tiramisu este un desert ce combină aceste două "prafuri" care, fie vorba între noi ..., cam dau dependență. Nu-l recomand copiilor (doar dacă înlocuim cafeaua cu inka instant, iar cacaua cu carobul, dar se schimbă gustul). Este mai degrabă un răsfăț pentru adulți. Am conceput acest deliciu prin luna ianuarie, fiind primul desert din 2014. A mers în iarnă foarte bine, merge acum în vară și mai bine. Lejer și cafeniu te invită la o leneveală plăcută în zilele toride de vară (care sigur vor veni !!!).


Rețeta  
4 - 6 porții 

3 straturi
 1 - Strat de blat    1/2 cană de migdale hidratate peste noapte
                                1/3 cană de nuci pecan / românești
                                1/3 cană caju
                                5 curmale mărunțite
                                 un praf de sare
                                2 linguri de esență de rom

2  - Strat de cafea    1cană caju hidratat
                                 1/4 cană lapte de cocos
                                 2 linguri de apă fierbinte
                                 3 linguri  espresso instant / ness/ cafea instant
                                 2 linguri de miere
                                 1 lingură ulei de cocos
                                 1 lingură de cacao
                                 1 lingură de carob / cacao
                                 un praf de sare

3 - Strat de vanilie     1 + 1/2 cană de caju hidratat
                                    2/3 cană lapte de cocos
                                    2 linguri de miere
                                    1 lingură de ulei de cocos
                                    1/4 linguriță de suc de lămâie
                                    1-2 lingurițe de vanilie -esență, baton, pudră                                   
                                    un praf de sare

Cacao pentru decor

Primul strat - Clătim migdalele și le adăugăm împreună cu celelalte ingrediente într-un robot de bucătărie (food - processor, lama în S). Procesăm până ce mixtura devine nisipoasă. Punem jumătate de compoziție în pahare/boluri, nu presăm prea tare, să rămână aerată și dăm la rece.
Al doilea strat de cafea - Pentru cafea amestecăm apa cu cafeaua instant, așteptăm să se răcească și apoi punem toate ingredientele în blender, procesăm până devine totul ca o smântână mai groasă ( Dacă blenderul nu face față mai adăugăm lapte de cocos - dacă iese prea subțire mai adăugăm ulei de cocos și dăm la frigo să se întărească puțin). Turnăm jumătate de compoziție în pahare, le punem la congelator să se întărească. Păstrăm cealaltă jumătate de compoziție la rece. Spălăm blenderul și trecem la următorul strat.
Pentru cel de-al 3 lea strat punem toate ingredientele în blender și vrum-vrum până devine cremos, fin. Gustăm și reglăm aromele. Apoi turnăm în pahare peste stratul de cafea  tot jumătate de compoziție, dar doar dacă prima cremă este bine întărită. Punem la congelator . După ce s-a întărit , repetăm straturile - blat, cafea, vanilie. Le lăsăm în congelator și le scoatem cu 2-3 ore înainte de servire, pudrate cu cacao.
Un desert ușor , aromat, delicios care suportă îmbunătățiri. Ce nu mi-a plăcut foarte tare  - stratul de blat mi s-a părut slab aromat - dacă aș repeta rețeta aș hidrata toate nucile și apoi le-aș deshidrata să fie mai aromate și mai krantz. Am simțit nevoia de caramel - idee pentru tortul tiramisu pe care l-am facut plecând de la neajunsul ăsta. Ce mi-a plăcut - cremele sunt delicioase, delicate, ușoare - au foarte puțin ulei de cocos. Eu am făcut mai puține straturi, nu mai aveam răbdare și am pus în 7 pahare, d-aia  pare ca și cum nu mi-a ajuns crema.
Atenție !!! Dă dependență!  :)))

* rețetă inspirată de pe blogul peacefulplate.com

Spor!








joi, 19 iunie 2014

Tort de căpșuni cu fulgi de ciocolată (stracciatella)





                 Nu sunt un mare fun al căpșunilor. Am momente când mi-e poftă și doar atunci îmi cumpăr, în comparație cu cireșele, pe care le-aș mânca non-stop și pe care le cumpăr aproape într-un mod compulsiv. Asociez căpșunile cu acel sirop parfumat și concentrat pe care îl lasă în castron după ce le speli și le presari cu zahăr , rețeta copilăriei , pe care ai mei doar așa ne-o serveau. Nu mai mănânc de mulți ani căpșuni cu zahăr , în cel mai rău caz cu miere, așa am obișnuit-o și pe Măriuca mea, să mănânce fructul așa cum este, fără adaosuri. Și dacă tot le mănânc așa , simple, domn'e, aș vrea să-i simt gustul acela de căpșune , acrișor și dulce, parfumat, crocant. Foarte greu de găsit. Pe piață se găseau, acum vreo  3 săpămâni, niște chestii uriașe pline de apă, fără gust și miros, dezamăgire totală. Doar la țară, din grădină , pot spune că am mâncat cele mai adevărate căpșuni - dulci, parfumate, mititele, bine coapte, pe care fii'mea le mânca direct de la tufă - ce tu spălat, trebuia să am grijă să îndepărtez câteva furnici sau niște melci care mișunau p-acolo. Copii ăștia instinctiv știu ce să mănânce - acum câteva săptămâni  mă miram de ce refuza roșia , cu îndârjire, dar arăta ca de plastic, spre rușinea mea că i-am oferit-o, pentru că nici eu nu am putut s-o mănânc, ne-coaptă, semințe verzi, fără gust, iar la țară îmi cere în mod expres să mergem să mâncăm roșioare , direct de la sursă (și castraveți, vișine, etc.). Nu vreau să detaliez prea mult, sunt multe de zis, dar ideea este că s-au "denaturat" multe fructe (și legume) și asta din dorința de a fi pe placul cumpărătorilor , adică noi, tu și cu mine. Au creeat niște căpșuni mari și arătoase , dar lipsite de gust și parfum (or fi mai multe soiuri ?), ca să nu mai vorbesc de cireșe.....auzi tu , avem cireșe fără carne (viermișori)....dar dacă eu le vreau cu carne (apropos -eu nu sunt vegană, nu mereu) - așa te tot îmbie negustorii prin piață. Nu știu ce să mai facă , cum să mai facă, să trateze, să stropească, să injecteze, să transforme, să creeze fructe și legume per-fec-te, aspect, formă, dar gust ioc! uitând că odată cu perfecțiunea vine și boala.....și cine-i de vină??? noi!!! că nu mâncăm cireșe că au viermișori, că nu cumpărăm merele dacă au "bube", căpșunile decât dacă sunt imense și ....etc. așa cerere , așa ofertă, din păcate.
Hai că m-am întins mai mult decât mi-am propus... cu un subiect pe cât de fierbinte pe atât de neplăcut.
           În altă ordine, dacă mai găsiți căpșuni, și căpșuni bune, aromate, faceți și un tort cu ele, o combinație cu ciocolată. Puteți jongla cu ingredientele  și în loc de ciocolată / cacao să puneți doar vanilie. Un tort foarte savuros, aromat, plin de vaaarăăă !!!!! Dar , doar cu căpșunile potrivite !!!  :)))
 

 

Rețeta :
tavă mică de 12 cm diametru - cam 600g (4 porții)

Blat :   75 g curmale
            75 g migdale / nuci
             1 lingură de cacao
             1 praf de sare

Crema de căpșuni:    120g caju (pus la hidratat minim 4 ore)
                                    160 g de căpșuni
                                     2 -3 linguri de miere
                                    1/3 cană de ulei de cocos
                                    2-3 linguri de suc de sfeclă pentru o culoare mai intensă (eu n-am pus la acest
                                    tort)
                                    2 linguri de suc de lămâie
                                    vanilie -1 linguriță de esență / 1/4 baton de vanilie
                                    1 praf de sare
                                   1/4 cană apă (completați cât e nevoie/ să acopere caju-ul/ să ajute blenderul, dar
                                    doar după ce ați adăugat toate lichidele)
                                   3 linguri de ciocolată sfărâmată (ciocolată raw-vegană făcută de noi sau 
                                    ciocolată neagră cu 80 % cacao, de calitate)

Decor:    2 linguri ciocolată sfărâmată
                căpșuni

                                                căpșuni de la mama din grădina de la țară
                     
                  Pentru blat măcinăm migdalele cu cacaua și sarea într-un food processor până devin făină, apoi adăugăm curmalele pe rând, fără sâmburi, mărunțite și procesăm până se leagă. Adăugăm apă câte 1 lingură, dacă e nevoie. Punem blatul în forma de tort pe fundul căreia am pus fie hârtie de copt fie fulgi de cocos (probat și merge, truc pe care l-am aflat de la o prezentare raw-vegană cu Ștefan Niță ). Îl presăm frumos, uniform ,cu răbdare și cu mâna udă / o lingură udă pentru a nu se lipi, apoi - la rece cu el.
Crema de căpșuni  - se pun toate în blender, în afară de sfărâmătura de ciocolată. Procesăm până devine o cremă fină, ca o smântână mai groasă. Gustăm , asezonăm....Adăugăm fulgii de ciocolată, amestecăm cu spatula / lingura și o turnăm peste blat. Scuturăm bine tortul , adică dăm cu el ...de blat /masă de câteva ori să iasă aerul și să se așeze mai bine. Apoi via congelator, cel puțin 2 ore (eu îl las cât mai mult -6-8ore, peste noapte,  să nu am surprize, mai ales când folosesc ulei de cocos, cu cel de cacao se întărește mai repede). Scoatem tortul afară din congelator,  îl lăsăm 2-3 minute la temperatura camerei și apoi îi scoatem inelul. Îl punem pe un platou / într-o casoletă , îl decorăm și îl băgăm  în frigider , dacă vrem să îl consumăm în 3 zile (cam atât se ține la frigider). Dacă nu, mai așteptăm 5-10 minute să se mai dezghețe și îl feliem . Oprim 1 felie să gustăm , să vedem ce am făcut, iar restul la congelator.
            Despre ciocolată -  putem să facem ciocolată noi înșine, asta dacă nu avem deja făcută prin frigider (eu fac mai multă și îmi rămâne mereu și pentru decorare ), din unt de cacao - 100g, 1-2 linguri de cacao, 1-2 linguri de miere /stevie / zahăr de cocos / xilytol, praf de sare, vanilie - mixate foarte bine, toate la temperatura camerei, pusă în formă și băgată la congelator. Sau, dacă nu avem unt de cacao, putem apela și la varianta cumpărării ciocolatei gata făcute. Cea mai la îndemână și mai accesibilă ar fi ciocolata neagră cu 80% cacao, o marcă mai bună. Trebuie să ținem cont de un lucru pentru o ciocolată de calitate - untul de cacao sau masa de cacao să fie primul ingredient din listă, iar zahărul printre ultimele enumerate, conform regulii  - ordinea ingredientelor arată cantitatea folosită, adică ingredientele folosite în cantități mici sunt puse ultimele pe listă.
 

Spor!

                                                 Tort cu căpșuni și krantz de ciocolată albă
                                          a la Andreea Lăzărescu (Casa Rawz / Cantine verte)
 

 
 
 

miercuri, 4 iunie 2014

Tort marmorat cu afine și lămâie (marble cake)


           


                 Acesta este primul tort făcut cu tehnica marmorării, cred că are 2 ani. Cam așa sunt toate rețetele mele scrise....întârziat. Prima dată (ca și de fiecare dată) când am folosit tehnica asta am avut emoții , ba că nu iese, ba că nu văd ce este la interior, dacă se amestecă nuanțele, cremele sau nu. Tocmai aici este și farmecul: satisfacția momentului tăierii tortului  văzând rezultatul....te extaziezi.!!!! Am voie să forțez un pic un verb?  Daaar.... ne  relaxăm și aplicăm tehnica învățată și experimentată de alții mai pofticioși ca noi. Totul devine o joacă, o joacă frumoasă din care iese ceva gustos și ....arătos!!! Marmorarea o folosim când vrem să facem un tort cu cel puțin 2 culori și n-avem timp să așteptăm să înghețe fiecare strat. Așa le turnăm  pe amândouă și câștigăm timp și ....floricele! Pozele nu sunt cele mai reușite, dar atât s-a putut la momentul acela.
             Un tort delicios, răcoritor, pe care fii'mea (3,3ani) îl mănâncă cu mare plăcere (afinele de altfel nu vrea să le vadă) şi preferatul lui Mister C.





Rețeta:
  tavă - 22 cm diametru ( 8 -12 - 16 porții )

Blat :    1 cană de migdale (sau pulpa rămasă de la lapte) -cam 200g
             150 g curmale (înmuiate în apă cam 2 ore dacă blenderul e de mică putere -până în 600 W) 
             2-3 linguri cacao ( opțional)
             un praf de sare
             2- 3 linguri de ulei de cocos


Crema de afine:    200g caju (măsurat când e uscat) hidratat peste noapte
                               200 g afine de pădure (lăsate la dezghețat dacă sunt congelate)
                               1/4 cană de apă
                               2-3 linguri miere / îndulcitorul preferat
                               zeamă de lămâie (am simțit nevoia) – 3-4 linguri
                               1/3 cană ulei de cocos topit pe baie de aburi
                               un praf de sare
                               2 lingurițe esență de vanilie făcută-n casă / semințele de la 1 păstaie de vanilie

Crema de lămâie  150 g caju hidratat (minim 6 ore)
                                zeama de la o lămâie
                                2 -3 linguri miere / îndulcitorul preferat
                                1/3 cană ulei de cocos
                                2 lgț. esență de vanilie făcută-n casă/ semințele de la 1 păstaie de vanilie
                                un pic de sare

 
 Pentru blat facem în 2 moduri, în funcție de aparatură și produsele folosite. 
1. Dacă folosim migdale uscate , le facem mai întâi făină, într-un food processor (cel cu lama în S). Adăugăm curmalele înmuiate și stoarse de surplusul de apă, procesăm și adăugăm toate celelalte ingrediente. Avem grijă cât procesăm să nu transformăm migdalele într-o masă uleioasă (dacă vi se întâmplă, scoateți compoziția și amestecați-o cu  făină de migdale  și / sau fulgi de cocos ). Apa din curmale ar fi suficientă pentru a lega totul. Dacă după ce ați adăugat și uleiul de cocos tot nu se leagă, adăugați 1-2-3 linguri de apă, pe rând sau /și miere. Totul trebuie să devină o cocă lipicioasă ușor maleabilă.
2. Dacă folosim pulpă de migdale rămasă de la lapte, ar fi de preferat să nu mai înmuiem curmalele. Pulpa e destul de umedă, n-ar mai avea nevoie de un surplus de apă. Dar toate aceste lucruri se reglează în funcție de aparatura pe care o  folosim, produse, tehnică, etc. Ne adaptăm rețeta pe loc. Eu am făcut tortul acesta cu un Philips de 750 de W. Curmalele le-am procesat în mini procesorul pe care îl are,în mai multe reprize, după ce le-am scos sâmburii și le-am mărunțit. A ieșit o pastă foarte lipicioasă pe care am amestecat-o cu pulpa și restul ingredientelor, am frământat-o ca pe o cocă până s-a legat totul și a devenit maleabilă, lipicioasă. Punem coca în forma de tort cu pereți detașabili (sau în orice tavă/cratiță acoperită cu folie transparentă pentru a scoate mai ușor tortul). Un sfat: înainte de a pune blatul în formă puneți la bază hârtie de copt decupată după mărimea bazei (udată cu apă, stoarsă și întinsă) - ne ajută să desprindem cu ușurință blatul din forma de tort când îl scoatem de la congelator. Presăm cu mâinile ușor umezite până obținem un blat uniform. Ne ajutăm și de o lingură la fel umezită pentru a nivela blatul foarte bine. Îl dăm deoparte / la rece. 

                                     tort cu afine de cultură & lămâie în straturi (primul tort făcut
                                        cu Blendtec,  foarte delicios, maaare diferenţă)


Pentru creme se mixează toate ingredientele lăsând mereu la final uleiul de cocos. Se reglează după gust  - mai adăugați miere sau esențe. Dar și lichid dacă nu vă ajută blenderul. Lichid se adaugă atât cât să acopere caju-ul, nu mai mult. Ajutați-vă apoi de celelalte lichide din rețetă.
  Crema spumoasă și super colorată de un mov intens o turnăm ușor cu lingura peste blat în așa fel încât să o așezăm uniform și să nu murdărim inelul (dacă nu vă iese, ștergeți cu șervețelul). Scuturăm bine tava să se așeze crema, apoi turnăm crema de lămâie . Dar cum? 
Pentru efectul de marmorare: turnăm crema de afine peste blat , apoi crema de lămâie peste. Dar cum? Crema de lămâie trebuie să fie într-un recipient care să ne permită să controlăm curgerea (gen ibric) și turnăm de la exterior către interior în cercuri, spirală. Cu cât turnăm mai de sus compoziția, cu atât pătrunde mai bine în crema de afine. Pe măsură ce ne apropiem de centrul tortului coborâm și vasul cu crema de lămâie. Important este şi ca cele 2 compoziții să aibă aceeași consistență. 
 Puteți să vă inspirați și de aici  (inițial am pus un link către tehnica lui Russel James, dar nu mai e valabil).
 După ce am turnat crema albă peste cea mov, cu o scobitoare ne jucăm pe suprafața tortului, creând tot felul de onduleuri.
Punem tortul la congelator să se lege bine compoziția pentru cel puțin 6 ore, de preferat toată noaptea. Apoi îl scoatem din formă, îl punem pe o farfurie/ suport de tort și îl lăsăm la frigider 1-2 ore înainte de servire . 

Vă las să vedeți și alte combinații de marmorare reușite.

Spor!


                                                           tort cu cafea şi ciocolată



                                             tort de lămâie cu gem de fructe de pădure

                                  tort de zmeură cu frişcă (aici compoziţia de frişcă a fost mai lichidă
                                                     şi s-a amestecat cu cea de zmeură)